duminică, 10 ianuarie 2016

Tocana de scoici cu smantana

La inceput de an, pornim la drum cu o reteta marina, plina de savoare.
Cumva, asemeni unei zile fierbinti petrecute pe malul marii,
si aceasta reteta aduce o paleta de arome ce vor trezi in tine amintiri placute.
Este recomandat sa o imparti cu cineva drag, alaturi de un pahar de vin alb.
Acum, cu garantia succesului in buzunar, fara a mai adauga altceva, va doresc: Spor la gatit!

Ingrediente:

  • Carne de scoici - 300 g
  • File ansoa - 3 buc
  • Smantana grasa - 250 g
  • Usturoi - 5 catei 
  • Ardei iute (chilli) - 1 buc
  • Unt - 100 g
  • Marar uscat - 2 lingurite
  • Sare si piper - dupa gust



Mod de preparare:

Deoarece reteta se prepara foarte rapid, este bine sa pregatim inainte ingredientele.
Se decongeleaza carnea de scoici.
In functie de iuteala, se toaca marunt o bucata de chilli.
Usturoiul se zdrobeste cu latul cutitului.
Cele 2 lingurite de marar uscat se amesteca cu smantana pentru a se hidrata
(nu se va arde la gatire)


 In tigaia incinsa se pun fileurile de ansoa si cativa stropi din uleiul lor.
Se calesc pana se topesc


Se topeste untul, apoi se arunca chilli-ul tocat si usturoiul pentru a infuza.


Se adauga scoicile si se calesc pana se patrund.
Se amesteca ocazional pentru a se acoperi uniform cu untul aromat.


Se ia tigaia de pe foc pentru a opri procesul de gatire, apoi se adauga smantana.
Se amesteca bine pentru omogenizare si se pune inapoi pe foc.


Dupa ce se readuce la fierbere se mai lasa cateva minute pentru a se patrunde aromele.
Se potriveste cu sare si piper


Se serveste fierbinte cu paine proaspata sau prajita.
Sa nu ne refuzam totusi si o companie placuta in prezenta unui vin alb, sec.
Pofta buna !


Un comentariu: